Číîńňđŕííűĺ ˙çűęč

Introducere


                                 Introducere

      Orice fenomen social  ap?rut  spontan  sau  generat  de  al?i  factori
necesit? studierea lui de diferite ?tiin?e ap?rute sau existente  la  moment
în societatea noastr?. Adoptând principiul c? nimic nu se  pierde  totul  se
transform?, din domeniul ?tiin?elor fizice, teoriei  generale  a  dreptului,
la  rându-i,  îi  revine  sarcina  elucid?rii  evolu?iei  rela?iilor  ?i   a
realit??ii sociale. Pentru aceasta ea utilizeaz? un ?ir de metode  specifice
numai ei ca ?tiin?? juridic?. Dar pentru definirea complet? este nevoie   nu
numai de metodele tradi?ionale adoptate, ci  ?i  de  cele  întrebuin?ate  de
alte discipline de grani?? ce au într-o  oarecare  m?sur?  tr?s?turi  comune
(istoria, politologia, psihologia, medicina, cibernetica etc.).
      În lucrarea de fa?? ne-am propus s? ar?t?m principalele metode curente
folosite în teoria general? a dreptului, specificul ?i modelul de ac?iune  a
fiec?reia.  Teoria  general?  fiind  o  ?tiin??  juridic?  are  ca  obiectiv
definirea ?i studierea principalelor valori  sociale  promovate,  precum  ?i
particularit??ile subtile ce constituie  un  impediment  în  în?elegerea  ?i
acceptarea lor de c?tre societate. Având un spectru variat  de  abordare  ea
las? loc deschis pentru ?tiin?ele moderne  ?i  viitoare  pentru  completarea
caren?elor observate în societate ?i  în  lume  în  general.  Bazându-ne  pe
zicala c? nu exist? viitor  f?r?  trecut,  metodele  utilizate  actualmente,
de?i dup? unii vor fi considerate învechite, vor constitui un imbold  pentru
adoptarea unor metode noi de înalt? operabilitate ?i eficacitate.



                             Obiectul de  studiu
      Obiectul  ?tiin?ei  juridice  îl  constituie  studierea  dreptului,  a
fenomenului juridic în  toat?  complexitatea  sa:  dreptul  ca  ansamblu  de
norme, drepturile subiective, rela?iile juridice ?i  ordinea  de  drept  din
societate, con?tiin?? juridic?, corela?ia drept stat.
      Dac? fa?? de ?tiin?ele naturii, ?tiin?a dreptului se  deosebe?te  prin
faptul c? are ca obiect nu natura  ?i,  deci,  descoperirea  legilor  ei  de
existen?? ?i manifestare,  ci  un  aspect  al  vie?ii  sociale  ?i  anume  –
dreptul, apoi în cadrul ?tiin?elor  sociale  ?tiin?a  juridic?  se  distinge
(al?turi de etic?) ca fiind o ?tiin??  normativ?,  deoarece  fragmentul  din
realizarea social? pe care-l studiaz? este reprezentat de normele juridice.
      Ansamblul normelor juridice se constituie într-un sistem al ?tiin?elor
juridice, în cadrul c?ruia se pot distinge, în func?ie de sfera ?i modul  de
abordare a studiului dreptului, trei grupe ?i anume:
     a) ?tiin?e juridice teoretice globale;
     b) ?tiin?e juridice de ramur?;
     c) ?tiin?e juridice istorice.1
      În cadrul primei grupe se  înscrie  Teoria  general?  a  dreptului  ?i
statului având ca  obiect  abordarea  teoretic?,  general?  a  dreptului  ?i
statului ?i func?iile ?i formele sale de manifestare.
      Teoria general?  a  dreptului  ?i  statului,  ca  ramur?  distinct?  a
?tiin?elor juridice, apare ?i se constituie, în secolul XX-lea, în prima  sa
jum?tate ?i mai pronun?at, dup? cel de-al doilea r?zboi mondial. Aceasta  nu
înseamn? nicidecum c? abordarea teoretic?, general? a studiului ar  fi  fost
neglijat? pân? la epoca contemporan?.
      Dimpotriv?, a?a cum am men?ionat preocup?ri în acest sens  au  existat
din cele mai vechi timpuri. Ele au avut îns? ?i au continuat  s?  aib?  de-a
lungul  secolelor  un  caracter,  preponderent  filosofic,  ajungându-se  în
secolul al XX-lea la constituirea filosofiei dreptului ca  ramur?  distinct?
a filozofiei ?i ca disciplin? de înv???mânt destinat?  studiului  teoretico-
filozofic al dreptului. În unele ??ri o disciplin? cu acela?i subiect  apare
sub denumirea de Enciclopedie a dreptului.2
      Pornind de la leg?tura indisolubil? între drept ?i stat, ceea ce  face
ca oamenii de ?tiin??, speciali?ti în teoria  dreptului,  s?  se  ocupe,  de
asemenea, de teoria  statului,  au  ap?rut  lucr?ri  teoretice  cu  caracter
monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului  ?i
dreptului, constituindu-se ?i o disciplin? distinct? de  teoria  general?  a
statului ?i dreptului.3
      În  principiu,  ?tiin?a  juridic?  ar  fi  incomplet?,  iar   juristul
unilateral f?r? studierea statului, în  a?a  m?sur?  cele  dou?  fenomene  –
statul ?i dreptul, sunt legate unul  de  altul.  De  aceea  unele  concepte,
no?iuni, categorii legate  de  stat  se  analizeaz?  în  cadrul  disciplinei
Teoria general? a dreptului ?i statului. În orice  caz,  teoria  general?  a
dreptului ?i statului nu poate evita abordarea  unor  teme  privind  statul,
leg?tura sa cu  dreptul,   fiindc?  numai  astfel  va  putea  da  o  imagine
armonios închegat? ?i bine conturat? asupra dreptului.
      Revenind la cercetarea ?i  defini?ia  obiectului  teoriei  generale  a
dreptului ?i statului este de re?inut c? ea studiaz? dreptul  ?i  statul  în
ansamblu  în  generalitatea  ?i  integritatea  sa,   ordinea   juridic?   în
întregime.  Ea  formuleaz?  defini?ia  dreptului  ?i   statului,   celelalte
concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind  valabile  pentru  toate
?tiin?ele juridice, cum sunt, bun?oar?, categoriile de norm? juridic?  izvor
de drept, sistem de drept,  ordine  de  drept,  r?spundere  juridic?,  drept
subiectiv ?.a. De asemenea, ea formuleaz? o  serie  de  principii  generale,
valabile  pentru  toate  ?tiin?ele   juridice.   De   exemplu,   principiile
legalit??ii, suprema?iei legii, prezum?iei  de cunoa?tere  a  legii  (nimeni
nu se poate scuza de necunoa?terea legii) ?.a. Teoria general?  a  dreptului
?i statului studiaz?, de asemenea, metodologia  de  cercetare,  folosit?  de
?tiin?a dreptului.4
      O aten?ie deosebit? acord?  aceast?  disciplin?  studierii  corela?iei
dintre drept ?i putere, drept ?i stat.
      Teoria general? a statului ?i  dreptului  este,  evident,  o  ?tiin??,
întrucât ea opereaz? cu concepte, teorii, principii, legit??i, dar  din  alt
punct de vedere, sub alt aspect poate fi privit? ?i ca o art?, în m?sura  în
care  ea  solicit?  din  partea  juristului  pe  lâng?  cuno?tin?e,  talent,
m?estrie  ?i  capacitatea  de  a  sesiza,  cerceta  fenomenul  juridic,  a-i
în?elege legit??ile.
      Teoria general? a dreptului nu r?mâne  la  nivelul  abstrac?ional,  ea
are, de asemenea, o importan?? practic?, servind  nemijlocit  procesului  de
elaborare ?i aplicare a dreptului. În  acest  scop,  este  studiat?  tehnica
juridic? privind elaborarea ?i realizarea actelor juridice.
      Ca disciplin? de înv???mânt teoria general? a  dreptului  ?i  statului
are ?i un caracter de introducere în studiul materiilor juridice.  Ea  poate
fi îns? ?i o disciplin?  conclusiv?,  de  sintez?,  dar  pentru  aceasta  ar
trebui studiat? în ultimii ani sau chiar  în  ultimul  an  de  studii,  dup?
însu?irea majorit??ii materiilor.
      În ce prive?te ?tiin?ele juridice de ramur?, acestea  s-au  constituit
pe m?sura dezvolt?rii ?i extinderii reglement?rilor  juridice  în  cele  mai
diverse  domenii  ale  vie?ii  sociale   ?i   constituirii   ramurilor   (?i
subramurilor) de drept. În principiu,  ramura  de  drept  formeaz?  obiectul
unei  ?tiin?e  juridice  de  ramur?.  Astfel  dreptului  constitu?ional   îi
corespunde ?tiin?a dreptului  constitu?ional,  dreptului  civil   -  ?tiin?a
dreptului civil, dreptului penal – ?tiin?a dreptului penal ?.a.m.d.  studiul
dreptului   interna?ional    constituie    obiectul    ?tiin?ei    dreptului
interrna?ional.
      Este important de re?inut c? în  denumirea  curent?  nu  se  folose?te
terminologia complet? (?tiin?a dreptului constitu?ional) ci aceea a  ramurii
(drept constitu?ional, drept civil, drept interna?ional, etc.) ?i  pentru  a
desemna disciplina ?tiin?ific? respectiv?.
      Pe m?sur? ce reglement?rile juridice abordeaz? domenii ?i aspecte  noi
de reglementare, fenomen ce se manifest? tot mai evident  în  epoca  actual?
ca urmare a transform?rilor sociale, ?tiin?ifice ?i tehnologice, interne  ?i
interna?ionale, apar ?i noi discipline ?tiin?ifice sau tendin?e  de  a  crea
noi ramuri ale ?tiin?elor juridice. În acest sens se vorbe?te, bun?oar?,  de
dreptul mediului înconjur?tor, dreptului afacerilor, sau  dreptul  comunitar
pentru rela?iile Comunit??ii Economice Europene.5
      Studiul  istoric  al  dreptului  ?i   statului   constituie   obiectul
diferitelor  ramuri  ce  formeaz?  disciplinele   sau   ?tiin?ele   juridice
istorice. Dup? modul în care este abordat? cercetarea istoric? a  dreptului,
în general, în lume, într-o anumit? ?ar? sau numai în  cadrul  unei  anumite
institu?ii se pot distinge, Istoria general? a dreptului, istoria  dreptului
într-o anumit? ?ar?, de pild?,  Istoria  dreptului  Republicii  Moldova  sau
istoria unei ramuri sau institu?ii, cum ar fi istoria  dreptului  penal  sau
istoria  dreptului  de  proprietate,  etc.  Aici  trebuie  s?  distingem  ?i
disciplina istoria doctrinelor (sau gândirii) juridice care are  ca  obiect,
a?a cum reiese  din  denumire,  analiza  evolu?iei  istorice  a  diferitelor
curente, teorii sau ?coli juridice.
      La studiul fenomenului juridic  î?i  aduc,  de  asemenea,  contribu?ia
unele ?tiin?e  de  grani??,  interdisciplinare  ce  pot  fi  considerate  ca
auxiliare  ?tiin?elor  juridice,  cum  sunt:  criminologia,  criminalistica,
medicina legal?, psihiatria juridic?, statistica juridic?,  informatica  sau
cibernetica juridic?. Folosind mijloacele proprii altor ?tiin?e –  medicina,
psihologia, cibernetica ?.a. – acestea au un rol  important  în  activitatea
juridic? la diferitele ei ipostaze.



            METODELE CERCET?RII ?TIIN?IFICE A FENOMENULUI JURIDIC

                            Considera?ii generale
   Metodologia juridic? poate s? apar? ca o ?tiin?? despre ?tiin?a dreptului
care dezv?luie aspecte din cele mai importante  ?i  pasionante  cum  ar  fi:
modul cum lucreaz? omul de ?tiin??, dar  ?i  artizanul  dreptului,  regulile
?tiin?ei  dreptului,  caracterul  s?u.  Într-o  exprimare  plastic?,  Mircea
Manolescu considera c? metodologia juridic? ar fi sistemul care  organizeaz?
leg?turile dintre apele adânci – uneori  lini?tite,  alteori  tumultuoase  -
din diferite regnuri juridice, aflate la atât de deosebite  niveluri  ?i  cu
mare accidente de teren între ele. Spre deosebire  de  alte  concep?ii  care
consider? c? metodologia juridic? este, de fapt, filozofia unei  metodologii
juridice autonome, în sensul independen?ei  de  orice  concep?ie  filozofic?
(“f?r? a se subordona unei anumite icoane de lume ?i via??”).
      Ca ?i în orice domeniu, cercetarea ?tiin?ific? juridic? se bazeaz?  pe
folosirea unei metodologii,  a  unui  ansamblu  de  metode  ?i  procedee  cu
ajutorul c?rora are  loc studierea  dreptului  în  toat?  complexitatea  sa.
Metodele de cercetare în  domeniul  ?tiin?elor  sociale  s-au  dezvoltat  ?i
perfec?ionat ?i ele în  contextul  general  al  impulsului  dat  cunoa?terii
?tiin?ifice de noua revolu?ie ?tiin?ific? contemporan?, eviden?iat mai  ales
prin folosirea noilor cuceriri ale informaticii ?i tehnicii de calcul.
      Dac?  natura  opereaz?  spontan,  gândirea,   în   mod   special   cea
?tiin?ific?, ac?ioneaz? pe baz? metodic?. Metoda deci  apare  ca  un  mijloc
eficace al  gândirii.  Modul  în  care  cugetarea  omeneasc?  se  desf??oar?
reproduce pe cel al realit??ii.
      Din momentul în care s-a stabilit, c? drumul  c?tre  adev?r  este  mai
pre?ios decât îns??i st?pânirea lui,  problema c?ilor pe care  cugetarea  le
urmeaz?  ?i  a  mijloacelor  pe  care  le  folose?te   a   devenit   aproape
chinuitoare.
      Problema metodelor de cercetare în domeniul  ?tiin?elor  sociale  este
deosebit   de   complex?   în   condi?iile   dezvolt?rii   contemporane,   a
întrep?trunderii diferitor  ?tiin?e,  inclusiv  a  apari?iei  a  a?a-numitor
discipline de grani?? sau  de  intersec?ie.  De  aceea,  pe  lâng?  metodele
specifice fiec?rei ramuri de ?tiin?e sociale sau ale naturii  –  se  recurge
azi la generalizarea ?i  extinderea  unor  metode,  alt?dat?  proprii  altor
?tiin?e. În  aceast?  ordine  de  idei,  men?ion?m  extinderea  cercet?rilor
interdisciplinare cu folosirea evident ?i a unor metode complexe.  ?tiin?ele
juridice nu au fost nici ele scutite de aceast? orientare, de?i din  p?cate,
în acest domeniu s-a f?cut destul de pu?in  pentru  cercetarea  teoretic?  a
noilor metodologii ?i, ca o consecin?? fireasc? a acestei st?ri de  lucruri,
nici utilizarea  practic?  a  noilor  metode  nu  a  înregistrat  progresele
necesare.
      În condi?iile revolu?iei actuale ?tiin?ifice ?i tehnologice se  produc
profunde  transform?ri  –  de  structur?,  de  viziune  –  ce  determin?  ca
cercetarea ?tiin?ific? s? treac? printr-o muta?ie fecund?.  Aceast?  muta?ie
aduce în prim plan un spa?iu privilegiat – acela al  întâlnirii  ?tiin?elor,
al dezvolt?rii unor cercet?ri la confluen?a, la limita ?tiin?elor.
       În  plan  metodologic  asist?m  la  importante  “împrumuturi”,  la  o
adev?rat? contaminare metodologic?. Fenomenul este resim?it ?i  în  domeniul
cercet?rii dreptului, în  care  se  îmbin?  metodele  tradi?ionale  cu  cele
moderne.
      Vorbind de metodele de cercetare  ale  Teoriei  generale  a  dreptului
avem în vedere de fapt metodele  de  cercetare  ale  ?tiin?ei  juridice,  în
general, ?i abordarea lor teoretic?, sarcina ce revine  Teoriei  generale  a
dreptului.
      Acum s?  facem  unele  preciz?ri  terminologice  privind  no?iunea  de
metod?, metodologie ?.a.m.d.
      Cuvântul metod? vine de la grecescul “methodos”- cale, drum,  dar  ?i:
mod  de  expunere.  Preocuparea  pentru  perfec?ionarea  metodei  a  dus  la
apari?ia  ?tiin?ei  despre  metod?  –  metodologia.  Metodologia  reprezint?
sistemul celor mai generale principii de investiga?ie, deduse  din  sistemul
celor mai generale legi obiective.
       Metoda  –  prive?te  fie  un  anumit  principiu  metodologic  (metod?
particular?), fie un procedeu tehnic oarecare (metod? individual?).
      O metod? în sensul adev?rat al cuvântului, trebuie s? fie  determinat?
de îns??i obiectul cercet?rii ?tiin?ifice,  trebuie  s?  corespund?  legilor
acestuia. Între  diversele  trepte  metodologice  –  generala,  particulara,
individuala – se stabilesc raporturi  complexe,  în  cadrul  c?rora  se  pot
distinge aspecte  caracteristice  leg?turi  dintre  general  ?i  particular,
dintre parte ?i întreg, dintre proces ?i moment, etc.[1]
       O  bun?  cunoa?tere,  explicare  ?i  interpretare  a   dreptului   (a
fenomenului juridic) reclam? o  metodologie corespunz?toare în  baza  c?reia
s? se realizeze o în?elegere ?tiin?ific? a mecanismului ac?iunii  sociale  a
dreptului, a func?iilor lui,  a  esen?ei  con?inutului  ?i  formei  sale,  a
leg?turilor sale multiple cu societatea.
      A?a deci, ar?t?m c? prin metode  în?elegem  un  ansamblu  de  opera?ii
intelectuale (ce pot consta din principii, norme) care sunt folosite  pentru
atingerea unuia sau mai multor obiective privind cunoa?terea  unui  fenomen.
În acest scop, pot fi  folosite  ?i  anumite  procedee  tehnice,  care  sunt
unelte auxiliare ale metodelor ?i  nu trebuie confundate cu acestea.
      Studiul metodelor de cercetare  în  domeniul  ?tiin?elor  juridice,  a
valorii lor  euristice  pentru  descoperirea  unor  cuno?tin?e  noi,  revine
teoriei generale a dreptului. Aceasta nu elimin? îns?  posibilitatea  ca  ?i
celelalte  ramuri  ale  ?tiin?ei  dreptului  s?-?i  aduc?   contribu?ia   la
perfec?ionarea metodologiei juridice în  domeniul lor de investiga?ii.



                       No?iunea metodologiei juridice

      ?tiin?a  dreptului  î?i   afirm?   statutul   epistemologic   printr-o
preocupare constant? ?i veche  pentru  perfec?ionarea  mijloacelor  gândirii
obiectului s?u.
      În ultimul timp, aceast? preocupare este concentrat? în cadrul teoriei
?i sociologiei juridice.
      Preocup?ri de  definire  a  metodologiei  juridice  ?i  de  analiz?  a
metodelor cercet?rii ?tiin?ifice a dreptului  sunt  prezente  în  literatura
juridic?.[2] A?a  cum  s-a  re?inut  într-un  ?ir  de  lucr?ri,  metodologia
juridic?, poate s?  apar?  ca  o  ?tiin??  despre  ?tiin?a  dreptului,  care
dezv?luie aspecte din cele mai importante ?i pasionante, cum  ar  fi:  modul
cum lucreaz? omul de ?tiin??, regulile ?tiin?ei dreptului, caracterul s?u.
      În ce ne prive?te definim metodologia juridic?  ca  sistem  al  acelor
factori de relativ? invarian?? într-un num?r suficient de  mare  de  metode,
factori ce au ca obiect raporturile, leg?turile, rela?iile ce  se  stabilesc
între diferite metode în procesul cunoa?terii fenomenului juridic.[3]
      Factorii de relativ? invarian?? într-un num?r  suficient  de  mare  de
metode sunt în acest caz principiile, normele sau  criteriile  metodologice,
ele formeaz? con?inutul metodologiei juridice.
      Raporturile, leg?turile, rela?iile ce se  stabilesc  între  diferitele
metode,  fie  înainte,  fie  în  timpul,  fie  dup?  încheierea  actului  de
cercetare  ?tiin?ific?  alc?tuiesc  obiectul  metodologiei  juridice.  Acest
obiect nu-l formeaz? deci metodele în sine, ci raporturile  multiple  dintre
acestea.
      Întrucât  metodele  difer?  ca  grad  de  abstractizare,  ca  arie  de
aplicare, ca grad al preciziei pe care o pot oferi  cercet?rii  ?tiin?ifice,
se justific? dezvoltarea unei metodologii juridice, ca un ansamblu de  norme
de  selectare,  de  cooperare  ?i  apreciere  a  avantajelor  ?i,  eventual,
dezavantajului aplic?rii diverselor metode.
      Este  de  remarcat  ?i  faptul  c?  analiza  sistemului  metodelor  de
cercetare a fenomenului juridic nu se vrea în  nici  un  fel  un  “clasament
valoric”, în sensul c? nu poate fi absolutizat? valoarea uneia în raport  cu
alta.  Totodat?  trebuie  comb?tut  extremismul  metodologic.  Se  impune  o
strâns? colaborare, o combinare a metodelor de  cercetare  întrucât  fiecare
are voca?ia de a sesiza universalul.[4]



                  Metodele cercet?rii ?tiin?ifice juridice



                                Metoda logic?


      Cunoa?terea pe cale deductiv? pleac? ?i în drept de la premisa  c?  nu
se poate dovedi deductiv nimic decât pornind  de  la  principii  anterioare.
Exist? pentru  deduc?ie  un  ananke  stenai  –  induc?ia,  ?i  prin  urmare,
experien?a.
      Conceptele matematice – scrie Wundt – rezult?  din  raportul  abstract
ale formelor intui?iei ?i  reduc  întotdeauna   la  elementele  de  cea  mai
simpl? form?  intuitiv?.  Jurispruden?a  scoate  scoate  conceptele  ei  din
rela?iile cele mai complicate ale comer?ului uman  ?i  ale  comportamentului
arbitrar. Astfel matematic este dup? natura problemei  cea  mai  simpl?  din
toate ?tiin?ele, iar jurispruden?a, cea mai complicat?.
      Deduc?ia în  drept  este  în  întregime  dominat?  de  silogismele  de
subsumare. Nu întâmpl?tor, Ath.  Joja  consider?  c?  “tehnica  juridic?  ?i
retorica sunt o alt? obâr?ie a logicii”.
      S-a  discutat îndelung în leg?tur? cu existen?a logicii juridice ca  o
logic? ra?ional?. În literatura de specialitate din ?ara  noastr?,  puntctul
de vedere asupra pozi?iei logicii în sistemul ?tiin?elor  logicii  juridice,
în sistemul ?tiin?elor  logicii  au  diferit.  Astfel,  profesorul  Gheorghe
Enescu  consider?  c?  exist?  o  logic?  judiciar?  în   cadrul   logicilor
normative, iar profesorul Petru  Botezat  recunoa?te  aportul  dreptului  la
construirea teoriei argument?rii. În general se  are  în  vedere  utilizarea
regulilor  în  activitatea  practic?  de  realizare  a   dreptului   (logica
juridic?) ?i mai pu?in ca un domeniu  distinct  de  aplicare  a  logicii  în
procesul specific  de  cunoa?tere  juridic?,  ca  o  dialectic?  a  gândirii
juridice, a logicii actului de crea?ie în drept.
      Indiferent de pozi?iile exprimate consider?m  c?  principiile  logicii
formale nu se transpun mutais mutandis în domeniul  juridic.  Ele  cap?t?  o
expresie specific? în drept.  Exprimând  o  asemenea  calitate,  Kalimowski,
define?te astfel logica juridic?: “ Studiul gândirii juridice discursive  în
toat? întinderea acestuia adic? în toate opera?iile ei intelectuale pe  care
le efectueaz?  în  elaborarea,  interpretarea  ?i  aplicarea  dreptului  (G.
Kalimowski, De la specificite de la logique citat  de  Gh.  Mihai  “Elemente
constructive de argumentare juridic?, Academia Bucure?ti , 1982, p. 21)
      Având în  vedere  modul  în  care  ac?ioneaz?  norma  juridic?  asupra
comportamentului uman (prin impunerea unei conduite – a face sau a  nu  face
ceva – prin permiterea unei conduite, prin recomandare  sau  prin  stimulare
unui gen de conduit?, din punct de vedere al logicii  deontice,  s-ar  putea
formula urm?toarea schem? deontic? a func?ion?rii normei:

                 con?inut

                      - variabil? indivizibil? pentru agentul ac?iunii;
                      - variabil? propozi?ional? pentru caracterul ac?iunii;
                      -   variabil?   propozi?ional?    pentru    caracterul
                        condi?iilor;
                      - un factor deontic.

                       - permis = P
                       - interzis = I
                       - obligatoriu = O agentului
                       - recomandat = R
                       - stimulat = S

      a s? întreprind? ac?iunea…. P.

      Schem? conceput? de Gh von Wright în: Norm? ?i ac?iune
      Aplica?iile logicii nu pot r?mâne doar la  nivelul  logicii  deontice.
A?a cum se subliniaz? într-o lucrare relativ recent?:  “…  f?r?  a  respinge
câtu?i de  pu?in  cuceririle  logicii  deontice  ?i  importan?a  practic?  a
acestor  cuceriri  într-o  mai  uman?  comcretizare  a  nobilelor  idei  ale
justi?iei consider?m c? teoria argument?rii se poate  construi  ca  parte  a
logicii  juridice…”   (Gh.  Mihai  “Elemente  constructive  de   argumentare
juridic?)
      Înc? la începutul  secolului  se  consider?  c?  pentru  a  interpreta
dreptul sau pentru a construi un sistem de cuno?tin?e bazat pe categorii  ?i
concep?ii   func?ionale,   trebuie   s?   se   aplice   metoda   clasic?   a
jurisconsul?ilor. “ aceast? metod? –  noteaz?  Larnande  –  se  compune  din
induc?ie ?i deduc?ie ?i constituie în mod esen?ial din cercet?ri ce  trebuie
efectuate asupra constitu?iilor, a  acordurilor,  a  legilor,  precum  ?i  a
deciziilor juridice ?i a practicii ” . Ulterior,  utilizarea  instrumentelor
logice a privit nu numai analiza construc?iei  tehnice  a  dreptului  –  cea
care pune în lumin? virtu?ile, teoretice ale unui sistem de drept  -  ,  dar
?i finalit??ile pe care  le  urm?re?te  ?i  valorii  pe  care  le  ocrote?te
sistemul respectiv. Aceast? extindere a  întrebuin??rii  metodei  a  legat-o
mai strâns de celelalte metode, a implicat-o în “defri?area”  unor  zone  de
cunoa?tere ignorate pân? atunci.

      Referindu-ne la principalele metode ale cercet?rii juridice  men?ion?m
în primul rând metoda logic?.

      În cercetarea  dreptului,  a  fenomenului  juridic  atât  de  complex,
Teoria dreptului, toate  ?tiin?ele  juridice  se  folosesc  de  categoriile,
ra?ionamentele logice. F?când  abstrac?ie  de  ceea  ce  nu  este  esen?ial,
întâmpl?tor în existen?a dreptului, teoria caut? s? dezv?luie,  folosindu-se
de metoda logic?, ceea ce este esen?ial,  caracteristic,  pentru  drept.  De
importan?a aplic?rii Logicii  în  cercetarea  fenomenului  juridic  vorbe?te
îns??i faptul c? s-a conturat ca o disciplin? aparte logica juridic?.[5]
      Dreptul este o ?tiin?? nu exclusiv – deductiv?. Atât în  construc?iile
sale teoretice, cât ?i  în practica juridic?,  necesitatea  argument?rii  se
prezint? ca o cerin?? sine qua non ( de  la  sine  ).  Cunoa?terea  pe  cale
deductiv? pleac? ?i în drept de la premisa, c? nu se poate  dovedi  deductiv
nimic de cât pornind de la principii anterioare.
      Metoda logic?  este  de  larg?  utilitate  în  orice  act  de  gândire
?tiin?ific?. În drept  ea  este  o  totalitate  de  procedee  ?i  opera?iuni
metodologice ?i gnoseologice specifice, prin care se  creeaz?  posibilitatea
surprinderii structurii ?i dinamicii raporturilor  necesare  între  diferite
componente ale sistemului juridic al unei societ??i.
      Ca ?tiin?? eminamente sistematic?, dreptul se apropie considerabil  de
matematic?, astfel c? cineva a putut  defini  dreptul  ca  o  “matematic?  a
?tiin?elor  sociale”.  O   asemenea   apropiere   este   posibil?   datorit?
caracterului pregnant logic al dreptului.
      Obiectul lor fiind deosebit, matematica ?i dreptul  au  puncte  comune
sub aspectul  formei,  deducând  din  necesitatea  stringent?  a  formei  ?i
form?rii ipotezelor. O norm? procedural? de drept oblig? pe acela care  face
o afirma?ie în  fa?a  instan?ei  s-o  dovedeasc?,  stabilind  ?i  reguli  ce
alc?tuiesc tehnica dovezii.
      Dac? ?tiin?a înseamn? folosirea  sistematic?  a  puterii  intelectuale
umane pentru  producerea  cunoa?terii,  ?tiin?a  dreptului  î?i  propune  s?
expun? tematic ?i s? analizeze logic dreptul, în a?a fel încât acesta  –  ca
actor de “ programare ” a libert??ii de ac?iune a oamenilor – s?  constituie
un tot coerent, care s? nu contrazic? prin contradic?ii anterioare.
      Juristului – omului de ?tiin?? ?i practicianului – îi este necesar  ?i
util întregul  aparat  al  logicii.  Am  putea  chiar  afirma  c?  exist?  o
adev?rat? pasiune de drept pentru conceptele  logicii  formale.  Aceasta  se
explic? prin simplitatea rezolv?rii problemelor  de  gândire  sau  celor  de
practic?, se crede  adesea  c?  este  suficient  s?  st?pâne?ti  formele  ?i
perceptele gândirii logice pentru ca succesul s? fie asigurat.



                               Metoda istoric?

      Potrivit metodei istorice ?tiin?ele  juridice  cerceteaz?  dreptul  în
perspectiva ?i evolu?ia  sa  istoric?,  de-a  lungul  diferitelor  orânduiri
sociale, ele analizeaz? esen?a, forma ?i func?iile  dreptului  raportate  la
etapa istoric? pe care o str?bate o societate, ?tiut fiind  c?  institu?iile
juridice poart? pecetea transform?rilor  istorice  ale  poporului  ?i  ??rii
respective.
      Metoda istoric? se împlete?te strâns cu istoria  dezvolt?rii  sociale.
Pentru juri?ti este extrem de important? dezvoltarea sensului  evenimentelor
trecute. În fiecare lege sunt sintetizate necesit??i reale  ale  vie?ii,  se
exprim? o anumit? stare  a  moravurilor.  Pentru  acest  motiv,  cunoa?terea
reglement?rilor ?i formelor de drept, costituie  un  important  document  ?i
pentru istorie.
      Legea celor 12 Table, care a rezistat – cu mici modific?ri –  timp  de
peste  zece  secole,  vast?  oper?  legislativ?  a  lui  Iustinian   (Codul,
Digestele, Institutele, Novelele),  Codul  lui  Manu  în  India  etc.,  sunt
monumente juridice, dar  în  egal?  m?sur?,  acestea  dau  dovad?  evolu?iei
istorice.
      În îndelungata istorie a poporului nostru, formele dreptului vechi fac
spiritul umanist al setei de dreptate ?i adev?r care au  caracterizat  acest
popor – urma?ii celor  mai  drep?i  ?i  mai  viteji  dintre  traci,  cum  îi
caracterizeaz? Herodot pe geto-daci.
      În constitu?ia poporului (?i în cercet?rile de istorie),  legea  ??rii
sau obiceiului p?mântului erau socotite ca un “ drept vechi ”, o datin?  din
b?trâni, provenind din timpuri “ de dinainte “, de  la  formarea  ??rii  sau
mai încolo. Mai târziu în dreptul feudal scris  (Pravila  lui  Vasile  Lupu,
Pravila lui Matei  Basarab  etc.),  sunt  cuprinse  noi  reglement?ri,  care
oglindesc schimb?rile petrecute în via?a economic?,  politic?,  cultural?  a
??rilor române.[6]
      În general dreptul urmeaz? firul evolu?iei sociale, în el reflectându-
se  nivelul  dezvolt?rii  culturale  a  unei  societ??i.  Valoarea  crea?iei
juridice a diferitor popoare ?i din diferite epoci  istorice  se  integreaz?
în mod nemijlocit în cultura poporului ?i epocii respective, contribuie  ?i,
în acela?i timp, de nivelul acestei culturi.
      Pentru cunoa?terea sistemelor de drept sunt extrem de utile juristului
concluziile istoricului, a?a cum ?i istoricii trebuie s?  se  aplece  asupra
documentului juridic. Orice istorie trebuie s?-?i propun?  ca  scop  aflarea
?i dovedirea adev?rului în faptele omene?ti. Ideea dreptului str?bate de  la
un cap?t la altul istoria.
      Via?a  l?untric?  a  popoarelor  nu  poate  fi  bine  în?eleas?   f?r?
cercetarea  a?ez?mintelor  lor,  care  se  întemeiaz?  pe  reglement?ri   ?i
raporturi juridice, astfel c? un mare istoric francez a  putut  conchide:  “
Orice jurisconsult trebuie s? fie istoric ?i fiecare istoric trebuie s?  fie
jurisconsult ”. Pentru  c?   “  ce  sunt  toate  fr?mânt?rile  popoarelor  –
continua Xenopol - decât n?zuin?a de a realiza  ideea  dreptului  sau  de  a
ap?ra aceast? idee atât în rela?iile dintre popoare, cât ?i în acele  dintre
clasele sociale ” .
      Istoria cuprinde toate  genurile  de  manifest?ri,  deci  ?i  pe  cele
juridice. Ca ?tiin??, ea este un mod de explicare a lumii (anume, a  modului
succesiv),  iar   aceast?   explica?ie   o   realizeaz?   utilizând   metoda
interferen?ei,  prin  care  se  urm?re?te  s?   se   stabileasc?   adev?ruri
individuale, dinainte cunoscute.
      Apelând la istorie, dreptul î?i  afl?  condi?iile  ce-i  pot  descifra
ascenden?a; cunoscând  formele  suprapuse  de  drept,  istoria  î?i  procur?
statornice modalit??i de atestare documentar?. Teoria general?  a  dreptului
?i ?tiin?ele particulare (?tiin?e juridice de ramur?), abordeaz? de  fiecare
dat? dimensiunea istoric? a conceptelor ?i categoriilor  cu  care  opereaz?.
Astfel, plecând de la  datele  pe  care  le  ofer?  istoria,  în  cercetarea
marilor institu?ii juridice ?tiin?a dreptului, constatând vechimea  lor,  le
urm?re?te evolu?ia, configura?ia, func?iile etc. Teoria  dreptului  opereaz?
cu categoria de tip a dreptului, cu cea de bazin  de  civiliza?ie  juridic?,
plecând de la datele de cunoa?tere oferite de ?tiin?a istoriei.
      Originea ?i apari?ia statului nu pot fi studiate f?r? s? se  porneasc?
de la punctele de vedere afirmate în  istorie.  Uneori  pe  baza  unor  date
istorice  se  realizeaz?  reconstituirea  fizionomiei  unor  institu?ii  ale
dreptului, ac?iune ce permite o analiz? retrospectiv?  cu  largi  implica?ii
în în?elegerea pozi?iei respectivelor institu?ii în dreptul actual.


                            C. Metoda comparativ?


      Logica define?te compara?ia ca pe o opera?ie ce urm?re?te  constatarea
unor  elemente  identice  sau  divergente  la  dou?   fenomene.   Compararea
sistemelor  de  drept  ale  diverselor  state,  a  tr?s?turilor   ramurilor,
institu?iilor ?i normelor acestora  s-a  dovedit  extrem  de  fructuoas?  în
procesul metodologic de studiere a fenomenului juridic.
      Aceast? ac?iune a determinat chiar  în  unele  sisteme  de  înv???mânt
juridic  recunoa?terea  existen?ei  unei  ramuri   ?tiin?ifice   –   ?tiin?a
dreptului comparat. Extinderea metodei dreptului comparat  este  impus?  azi
în mod esen?ial de  sporirea  f?r?  precedent  a  leg?turilor  statelor,  de
cre?terea  volumului   contractelor   economice   ?i   sociale,   urmare   a
amplific?rii  interdependen?elor  în   planul   dezvolt?rii   economice   ?i
culturale a  ??rilor  lumii.  Aceast?  realitate  incontestabil?  a  zilelor
noastre aduce  în  prim  plan  necesitatea  cunoa?terii  diverselor  sisteme
na?ionale de drept.[7]
      În  forma  sa  embrionar?,  concep?ia  asupra  necesit??ii   dreptului
comparat apare la începutul sec. XX, când se avanseaz? ?i primele  teze  ale
unei forme metodologice universale de studiere a dreptului.  În  continuare,
literatura juridic? s-a îmbog??it sensibil cu lucr?ri ce au  pus  bazele  nu
numai, unei metode a dreptului comparat, ci  chiar  a  ?tiin?ei  autonome  a
dreptului comparat.[8]
      ?tiin?a dreptului comparat a fixat deja anumite reguli, care  prezint?
utilizarea metodei comparative în  drept.  Observarea  riguroas?  a  acestor
reguli  asigur?  succesul  metodei,   conferindu-i   caracterul   ?tiin?ific
indispensabil.
Prima regul? a metodei impune a compara numai ceea ce  este  comparabil.  În
cadrul acestei reguli va trebui s? se constate, mai  întâi,  dac?  sistemele
comparate apar?in aceluia?i tip istoric de drept sau  apar?in  unor  sisteme
istorice de drept diferite. Dac? sistemele  de  drept  din  care  fac  parte
institu?iile comparate sunt – ideologic vorbind – antagoniste, este  evident
c? procedeul compara?iei nu poate fi relevat decât sub  aspectul  stabilirii
diferen?elor.
      Iat?, spre exemplu, dac? am dori s? compar?m reglementarea institu?iei
propriet??ii în familia  dreptului  romano-germanic  (din  care  face  parte
sistemul nostru  de  drept)  ?i  familia  dreptului  musulman,  vom  utiliza
analiza de contrast (compara?ie contrastant?).  Institu?iile  fiind  evident
deosebite, nu va fi realizat? o juxtapunere a acestora, iar rezultatele  vor
fi prea pu?in accentuate. Spre exemplu, în dreptul musulman se  afla  teoria
teocratic?, potrivit c?reia întregul p?mânt apar?ine lui  Alah  ?i  trimisul
s?u Mahomed. Proprietarul  suprem  al  p?mântului  islamic  este  Califul  –
reprezentant  ?i continuator al profetului.[9]
      Proprietatea  este  permanent?,  neexistând  institu?ia  prescrip?iei.
Modurile de dobândire a propriet??ii sunt, de asemenea deosebite,  deosebite
de cele din dreptul romano-germanic.  Diferen?ele  sensibile  exist?  ?i  în
leg?tur? cu figura  juridic?  a  altor  institu?ii.  Spre  exemplu,  dreptul
musulman  reglementeaz?  întru-n  mod  aparte  institu?ia  c?s?toriei.  Dac?
doctrina consider? de origine divin?, dreptul musulman  o  trece  în  rândul
tranzac?iilor civile (un contract  f?cut  în  vederea  “dreptului  de  a  te
bucura  de  o  femeie”,  drept  recunoscut,  evident,   numai   b?rbatului).
Condi?iile de validitate ale contractului sunt:
            . Consim??mântul p?rin?ilor;
            . Prezen?a a doi martori;
            . Constituirea unei date ( zestre );
            . Absen?a oric?rui impediment ( dificult??i ).
      Logodna este un  uzaj  constant,  fiind  un  preludiu  al  c?s?toriei,
constând din declara?ia pretendentului ?i  datinile  privind  încheierea  ?i
desfacerea c?s?toriei.
      Asemenea date, pe care  le  furnizeaz?  studiul  comparatist  sunt  de
natur? a aduce  informa?ii  pre?ioase  în  leg?tur?  cu  reglement?rile  din
sisteme de drept diferite, chiar dac? nu vor putea fi sesizate  similitudini
sau juxtapuneri de reglement?ri între institu?ia din sistemul  nostru  legal
?i cele din sistemul susnumit.
 O alt? regul? a metodei comparative oblig? s? se considere termenii  supu?i
compara?iei  în  conexiunile  lor  reale,  în  contextul  social,   politic,
cultural din care au rezultat.  De  aici,  necesitatea  ca  în  procesul  de
comparare  s?  se  plece  de  la  cunoa?terea  principiilor  de   drept   ?i
regularit??iilor care comannd? sistemele de drept comparate.
      Luarea în discu?ie a principiilor – pe lâng? compararea institu?iei ?i
normelor – se impune pentru a  m?ri  poten?ialul  ?tiin?ific  al  cercet?rii
comparate ?i pentru a preveni un eventual fragmentarism empiric.
Trebuie cercetat apoi sistemul izvoarelor  dreptului,  care  ofer?  imaginea
pozi?iei diferite  a  formelor  de  exprimare  a  dreptului  (legi,  cutume,
precedente judiciare) de la un sistem juridic la altul.
      “Comparatismul care dovede?te s? stabileasc?  acel  comparandum,  care
este norma aplicabil? în mod real, va  trebui  s?  ?in?  seama  de  ierarhia
acestor izvoare, de raporturile reale  de  for??  juridic?  dintre  ele,  de
modul în care se completeaz? reciproc.”[10]
În sfâr?it, în aprecierea termenului de comparat se ?ine seama nu  numai  de
sensul ini?ial al normei, ci ?i de evolu?ia acestuia în  timp,  în  procesul
aplic?rii normei. În acest proces – ?i mai ales când textul  supravie?uie?te
unor  perioade  social  istorice  diferite,  forma  ini?ial?  a  regulii  de
conduit? poate evolua într-atât, încât sensul normei apare complet diferit.
      Comparatismul va trebui în acest  caz  s?  apeleze  la  literatura  de
specialitate, s? cerceteze starea moravurilor ?i influen?a tradi?iilor.
      Func?iile dreptului comparat nu pot fi disociate de func?iile generale
ale Teoriei dreptului (cognitiv?, critic?,  practic-aplicativ?).  Compara?ia
ajut? esen?ial la construirea tipologiilor juridice  ?i  clasific?rilor,  în
procesul de legiferare, metoda comparativ? are,  de asemenea,  o  importan??
major?, ea furnizând informa?ii  pre?ioase  legiuitorului,  în  leg?tur?  cu
reglement?rile cuprinse în alte sisteme de drept sau în  documente  juridice
interna?ionale.[11]  Prin  studiul  comparat   al   diferitelor   institu?ii
juridice na?ionale se desprind factorii se determin?  atât  tr?s?turile  lor
comune cât ?i cele specifice. Comb?tând în principiu  preluarea  mecanic?  a
unor institu?ii ?i  reglement?ri  juridice  dintr-o  ?ar?  la  alta,  ca  ?i
considerarea unora drept modele de urmat  în  alte  ??ri,  metoda  comparat?
arat? calea realist? de folosire  a  experien?ei  legislative  ?i  juridice,
îmbog??irea reciproc? a sistemelor juridice din diferite ??ri ?tiut  fiindc?
orice reglementare juridic? trebuie s? izvorasc? ?i s?  r?spund?  în  primul
rând  nevoilor   na?ionale,   specificului   ?i   particularit??ilor   ??rii
respective, iar pentru g?sirea solu?iilor  optime  va  studia,  evident  ?i,
experien?a altor sisteme de drept.
      Importan?a deosebit? a metodei comparate este dat? ?i de crearea  unei
ramuri distincte în sistemul ?tiin?elor juridice dreptul  comparat  (?tiin?a
dreptului comparat),  de  crearea  în  numeroase  ??ri  a  unor  catedre  ?i
institu?ii de drept comparat, inclusiv a unor institu?ii interna?ionale  cum
este Academia Interna?ional? de Drept Comparat cu sediul la Paris.

                          D. Metoda sociologic?[12]

      Metoda sociologic?,  reprezint?  o  direc?ie  de  cercetare  cu  reale
foloase pentru cunoa?terea realit??ii juridice.
      Existen?a dreptului este intim legat? de  via?a  social?.  S-ar  putea
spune c? aceast? leg?tur? se cristalizeaz? în raporturi  mai  directe  decât
celea ale moralei, spre exemplu, toate  fenomenele  juridice  sunt  fenomene
sociale (evident, nu toate fenomenele sociale sunt fenomene juridice).  Dac?
moralitatea nu poate fi nici ea deta?at? de cadrul social în  schimb  ea  nu
se sprijin? pe “agen?i”specializa?i spre  a  o  ap?ra,  iar  exerci?iul  s?u
poate fi la fel de bine individual, cât ?i colectiv.
      Dreptul, dimpotriv?, oricare ar fi  formele  ?i  genurile  sale,  este
totdeauna fondat pe recunoa?terea colectiv?  f?r?  de  care  nu  s-ar  putea
stabili acea coresponden?? între obliga?iile unora  ?i  preten?iile  altora.
Cu alte cuvinte dreptul este social prin voca?ie ?i prin con?inut.
      Juri?tii au privit dintotdeauna instrumentul lor de lucru –  legea  ca
pe o realitate cu o incontestabil? înc?rc?tur? social-uman? (“iubi  societas
ibi jus” – spuneau romanii). Preocup?ri  în  direc?ia  stabilirii  leg?turii
dreptului cu mediul înconjur?tor întâlnim din cele  mai  vechi  timpuri.  ?i
Aristotel ?i Platon, Cicero, Hobbes, Hugo Gro?ius etc.  Au  fost  preocupa?i
de a stabili o posibil? coresponden?? a  legilor  în  lumea  înconjur?toare.
Montesquieu concepea chiar “ spiritul legilor ” în rela?iile  dintre  oameni
?i dintre ace?tea ?i  mediul  înconjur?tor,  definind  legile  ca  raporturi
necesare decurgând din natura lucrurilor.
      Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre  o  metod?  sociologic?  în
studiul dreptului de la începutul acestui secol. Sociologia  ca  atare,  î?i
leag? începuturile de mijlocul secolului trecut. Ca ?tiin?? a societ??ii,  a
formelor de coexisten?? social?, sociologia debuteaz? prin a afi?a  serioase
rezerve fa?? de ?tiin?a dreptului.
      Întâlnirea dintre sociologie ?i drept s-a petrecut  în  condi?iile  în
care, la o sut? de ani de al apari?ia, la 1804, a Codului civil francez  s-a
constatat o anumit? r?mânere în urm? a legilor fa?? de evolu?ia  societ??ii,
o anumit? “întârziere cultural?”  a  dreptului.  Aceasta  nu  mai  putea  da
întotdeauna solu?ii operative  aspectelor  noi  pe  care  via?a  le  ridica.
Dreptul se afla “în întârziere fa?? de fapte”, el  începea  s?-?i  dezv?luie
limitele.
      Se apeleaz? ?i la sociologie, cercetându-se,  dincolo  de  hotarele  –
sacre pân? atunci – ale normei juridice,  mediu  social  care  condi?ioneaz?
dreptul. Sociologia aduce o viziune nou? asupra dreptului –  definindu-l  ca
un fapt social  –  ?i  încearc?  s?  resistematizeze  sursele  evolu?iei  ?i
influen?ei  dreptului  asupra  societ??ii,  oferind  ?tiin?elor  juridice  o
metod? ra?ional? de studiere a fenomenului social.[13]
      Sociologii au  recunoscut  în  preocup?rile  str?vechi  ale  dreptului
elemente importante de sociologie juridic?.  Ei  au  constatat,  astfel,  c?
dintre  toate  fenomenele  sociale  (spirituale,  morale,  religioase  etc.)
fenomenul juridic se impune cu prec?dere ca fiind cel mai caracteristic  din
punct de vedere social.
      F?când eforturi pentru a ie?i  din  tiparele  pozitivismului,  ?tiin?a
dreptului acord? la rându-i, o tot mai  mare  aten?ie  cercet?rii  leg?turii
dreptului cu mediul exterior. Întreb?rile juri?tilor bazate pe “quid  juris”
?i cele ale  sociologilor  bazate  pe  “quid  facti”  încep  s?-?i  g?seasc?
temeiuri de apropiere.
      Specialistul în  drept  public,  profesorul  francez  Maurice  Haurion
remarca faptul c? “ pu?ina sociologie te îndep?rteaz? de  drept,  iar  multa
sociologie te readuce la el”. În replic?, sociologul  francez  –  jurist  la
origine  –  George  Gurvitch  completa  (peste   timp)   “pu?in   drept   te
îndep?rteaz? de sociologie, iar mai mult drept te readuce la ea”.
      Cel care pune bazele cercet?rii sociologice a dreptului este  juristul
german Eugen Erlich prin lucrarea  sa  “  Bazele  sociologiei  dreptului  ”,
ap?rut? în 1913.
      Erlich, adept al  “liberului  drept”  fundamenteaz?  necesitatea  unei
cercet?ri mai cuprinz?toare a realit??ii juridice, care nu se  poate  reduce
la stadiul normelor ?i institu?iilor juridice, fiind necesare  cercet?ri  în
plan vertical, în adâncime pentru a se pune în eviden?? “dreptul viu”.
      În continuare cercetarea sociologic? juridic? ia amploare, contribuind
la aceasta atât sociologi de renume cum ar fi:  G.Trade,  Max  Weber,  Georg
Simmel ?. a., cât ?i juri?ti bine cunoscu?i, spre exemplu  Rudolf  Stammler,
Renato Treves, Jean Carbonier etc.
      Cercet?rile sociologice juridice  dau  o  perspectiv?  nou?  studiului
realit??ii  juridice,  ca  realitate  social?,  verificând  modul  în   care
societatea influen?eaz? dreptul ?i suport?, la rându-i influen?a din  partea
acestuia. Acela?i obiect (dreptul) pe care ?tiin?ele  juridice  îl  studiaz?
din interior, sociologia juridic? a  dreptului  pune  în  lumin?  faptul  c?
între fenomenele sociale exist? unele care au un caracter  juridic  deosebit
– legile, activitatea jurisdic?ional?, activitatea administrativ?,  denumite
uneori  ?i  fenomene  juridice  primare,  întrucât  tr?s?tura  lor   evident
juridic? le face s? se identifice cu dreptul în acela?i timp îns? exist?  ?i
fenomene juridice secundare,  în  care  elementul  juridic  este  mai  pu?in
evident – responsabilitatea social?, statutul ?i rolul individului  etc.,  -
de?i nu se poate afirma c? acest element lipse?te cu des?vâr?ire.[14]
      Cercetarea sociologic? juridic? îmbr??i?eaz? f?r? discrimin?ri  ambele
forme de cuprindere a  elementelor  de  juridicitate  în  fenomenele  vie?ii
sociale.  Prin  metode  care-i  r?mân  specifice  (observa?ia,  sondajul  de
opinie, ancheta  sociologic?, chestionarul, interviul), sociologia  juridic?
îmbr??i?eaz? urm?toarele domenii:
     - Domeniul cre?rii dreptului;
     - Domeniul cunoa?terii legilor de c?tre cet??eni ?i organele de stat;
     -  Domeniul  pozi?iei  subiec?ilor   raporturilor   sociale   fa??   de
       reglement?rile juridice în vigoare;
     - Domeniul cercet?rii cauzelor concrete ale înc?lc?rii dreptului;
     - Domeniul limitelor reglement?rii juridice, al raportului dintre sfera
       reglement?rilor juridice ?i extrajuridice,  a  formelor  juridice  ?i
       metajuridice de influen?are a conduitei cet??ene?ti.
    Între temele de cercetare sociologic? juridic? se întâlnesc:
     - Document?ri solicitate de organe cu competen?e normative;
     - Investiga?ii cu caracter de expertiz? legal?;
     - Investiga?ii privind modul de administrare a justi?iei;
     - Cunoa?terea legii;
     - Investiga?ii privind desf??urarea procesului de reintegrare social? a
       persoanelor ce au comis fapte antisociale etc.
      Cercetarea  sociologic?  juridic?  (metoda   sociologic?)   poate   fi
utilizat? de legiuitor pentru a-?i procura informa?ii în leg?tur? cu  m?sura
în care legea este respectat? ?i în ce propor?ie legea  î?i  g?se?te  suport
din partea sentimentului juridic comun.
      Exemplu. Sunt bine cunoscute rezultatele cercet?rilor care au stat  la
baza  unor  m?suri  legislativ-statale,  cum  ar  fi  legisla?ia  ?i  vârsta
adolescen?ei, conceptul  de  fapte  antisocial?,  strategia  activit??ii  de
cunoa?tere a legilor etc. Iat? spre  exemplu,  în  problematica  autorit??ii
p?rinte?ti, într-o anchet? socio-juridic?  mai  veche  desf??urat?  în  SUA,
cercet?torii ?i-au propus studierea urm?toarelor aspecte:
      - Coinciden?ele ?i  necoinciden?ele  între  reglementarea  autorit??ii
        p?rinte?ti ?i sentimentele juridice ale societ??ii;
      - Unitatea sau diversitatea acelor sentimente;
      - Analiza importan?ei unor factori  de  stratificare  a  opiniilor  în
        aceast? materie – vârsta, veniturile, sexul, preg?tirea etc., în  ce
        m?sur?    rezultatele    cercet?rii    sociologice     condi?ioneaz?
        oportunitatea unor reglement?ri juridice.[15]
      Rezultatele cercet?rilor au scos la iveal?,  c?  în  numai  cinci  din
chestiunile studiate s-a observat o coinciden?? a reglement?rilor  de  drept
cu sentimentele celor  chestiona?i.  Întreb?rile  puse  au  fost  de  tipul:
p?rin?ii au dreptul s? controleze salariile copiilor? Care, poate fi  vârsta
minim? pentru încheierea c?s?toriei?
      Ancheta  a  scos  la  iveal?,  printre  alte  concluzii,  o  lacun?  a
reglement?rii legale:  inexisten?a  unor  dispozi?ii  privitoare  la  vârsta
adolescen?ei. Sociologia ?i psihologia opereaz?  o  distinc?ie  în  evolu?ia
tân?rului, vorbind de adolescen?? ca perioad?  imediat  premerg?toare  celei
de maturitate psihic? (chiar cuvântul vine de la adolesco – ere – a  cre?te,
a c?p?ta puteri, a se maturiza).
      Adolescen?a este stadiul începând cu procesul maturiz?rii sexuale,  ?i
sfâr?ind  odat?  cu  apropierea  maturit??ii  (biopsihice).[16]  În  general
perioada se situeaz? între anii 12/13 – 18/19.  De?i  exist?  în  sociologie
asemenea delimit?ri, dreptul nu  consider?  vârsta  respectiv?  ca  o  etap?
deosebit? în dezvoltarea  personalit??ii  ?i  nu  i  se  acord?  forma  unei
categorii juridice separate ( e vorba, bineîn?eles, de dreptul SUA).
      Aceast? anchet? a subliniat concluzii  legate,  între  altele,  ?i  de
necesitatea unor revederi ale legisla?iei, în diverse ramuri de drept,  care
s? pun? în lumin? asemenea diferen?ieri.
      Deci în concluzie putem spune, c? extinderea cercet?rii sociologice cu
metodele proprii inclusiv sondajul de opinie sau ancheta sociologic?, nu  au
l?sat pe dinafar? nici aspectele juridice ale vie?ii sociale. Dimpotriv?  ca
urmare a extinderii lor s-a conturat sociologia juridic?  ca  disciplin?  de
sinest?t?toare, n?scut? din nevoie ?i ca  rezultat  al  analizei  factorilor
sociali de condi?ionare ?i intercondi?ionare ai  dreptului.  În  efortul  de
creare ?i conturare cât mai precis? a acestei discipline  a  fost  creat?  o
Asocia?ie interna?ional? de sociologie juridic?, iar la unele  Facult??i  de
drept se predau cursuri în aceast? materie.

                   E. Metodele cantitative ?i alte metode
   Metodele cantitative, cap?t? în ultimul timp o tot mai  mare  pondere  în
cercetarea ?tiin?ific? juridic?, cu largi ?i imediate aplica?ii în  practica
dreptului. În general azi, teoria juridic? nu poate merge decât  în  strâns?
corela?ie cu nevoile practice ale cre?rii ?i aplic?rii dreptului.
   Ipotezele ?tiin?ifice se cer a fi verificate în cadrul unor strategii ale
dezvolt?rii  fenomenului  juridic,  în  ultim?   corela?ie   cu   scenariile
dezvolt?rii  economico-sociale.  Descifrarea,  explicarea,   propunerea   de
decizii ?i prognoz? se  bazeaz?  pe  aprecieri  teoretice  argumentate  prin
experien?? dobândit? din  studiul  cazurilor  secundare.  Exist?  în  ??rile
occidentale chiar o ramur? specializat? – jurometria –  care  pleac?  de  la
procedeul cazuistic ca un mod de abordare orientat spre cazul singular.
   Necesitatea  introducerii   unor   metode   cantitative   în   cercetarea
?tiin?ific? juridic? ?i în practica dreptului a  izvorât  din  nevoia  de  a
conferi noi valen?e acestei cercet?ri,  în  strâns?  leg?tur?  cu  unit??ile
practice. Folosirea calculatoarelor  ajut?  deciziei,  aceast?  folosire  nu
îngusteaz? posibilit??ile de decizie, ci dimpotriv? le  optimizeaz?.  Timpul
economisit este folosit la fundamentarea temeinic? a  deciziei.  Informatica
juridic?  îmbun?t??e?te  procesul  decizional  prin  rapiditatea  efectu?rii
diferitelor opera?iuni.
   În  ultimul timp, chiar în  plan  decizional  se  poate  vorbi  de  rolul
ordinatorului – este vorba de deciziile cu caracter  “repetitiv”  (mai  ales
în  domeniul  deciziei  administrative)  caracterizate  prin  faptul  c?  în
con?inutul lor se face  aplicarea  mecanic?  ?i  identic?  (pentru  acelea?i
categorii de fapte)  a  unor  norme  juridice  la  situa?ii  reductibile  în
formule matematice finale.[17]
   Pe plan mondial cercet?rile de informatic? juridic? au fost orientate  în
urm?toarele direc?ii:
   - Elaborarea ?i sistematizarea legisla?iei;
   - Eviden?a legislativ?;
   -  Eviden?a  deciziilor  de  practic?  judec?toreasc?  (a  precedentelor
     judec?tore?ti);
   - Stocarea ?i sistematizarea informa?iei juridice;
   - Eviden?e criminologice etc.
   În  planul  eviden?ei  legislative  calculatorul,  în  baza   programelor
informatice  ofer?  datele  necesare  în   vederea   aprecierii   exacte   a
corela?iilor dintre reglement?ri, realizând  reces?mântul  normelor  ce  pot
intra în conflict.
   Consiliul Europei (prin Direc?ia Afacerilor juridice) ?i  Comisia  Pie?ei
Comune (prin Serviciul Juridic) desf??oar? în mod coordonat eforturi  pentru
unificarea cercet?rilor privind perspectivele legisla?iei comunitare.
   Înc? din anul 1969, comitetul mini?trilor din Consiliul Europei  a  creat
un  organ  de  exper?i  pentru   armonizarea   modalit??ilor   implement?rii
informa?iei  juridice  în   calculator   în   domeniul   privind   tratatele
interna?ionale, reglement?ri interne ?i date de statistic? juridic?.
   Este în afara discu?iei faptul c?, în condi?iile tehnice  actuale  nu  se
pune problema utiliz?rii calculatorului  pentru  a  înlocui  judec?torul  în
pronun?area unei solu?ii în procesul judiciar.
   Hot?rârea judec?toreasc? nu înseamn? aplicarea pur mecanic? a legii la  o
cauz? determinat?. A?a cum nu  exist?  dou?  frunze  absolut  identice,  doi
fulgi de nea la fel, tot astfel  nu  putem  s?  întâlnim  dou?  spe?e,  dou?
cazuri de via??, identice, chiar dac? în elementele  lor  generale,  spe?ele
ce se deduc în fa?a completului  de  judecat?  pot  prezenta  (?i  prezint?)
multe aspecte comune. Instan?a  trebuie,  pentru  acest  motiv,  s?  fac?  o
evaluare a fiec?rei spe?e sub cele mai variate aspecte, cu grij?  de  nuan?e
?i de individualizare  a  tr?s?turilor  ce  sunt  impuse  de  circumstan?ele
fiec?rei cauze ?i  de  particularit??ile  fiec?rui  participant  (reclamant,
pârât,  inculpat,  parte  civil?,  parte  responsabil?  etc.)  la   procesul
judiciar. Aceasta nu înseamn?  c?  ordinatorul  nu-?i  afl?  locul  pe  masa
judec?torului.  Dimpotriv?,  a?a  cum  demonstreaz?   situa?ia   organiz?rii
instan?elor din ??rile dezvoltate pe masa  fiec?rui  judec?tor  se  afl?  un
terminal de la care se poate ob?ine într-un termen  record  o  cantitate  de
informa?ie legislativ? de doctrin? ?i de practic?,  care  scute?te  eforturi
considerabile, aduce plusul  de  exactitate,  de  siguran??  ?i  accelereaz?
considerabil rezultatul (stabilirea ?i motivarea solu?iei).
   În general, metodele cantitative aplicate în drept din  care  am  amintit
doar  câteva  –  au  meritul  incontestabil  de  a  contribui   efectiv   la
perfec?ionarea  reglement?rilor  juridice,  la   sporirea   eficien?ei   lor
sociale,  precum ?i la îmbun?t??irea activit??ii  practice  de  realizare  a
dreptului.  De  aceea  orice  rezerv?,  orice  prejudecat?  cu  privire   la
utilitatea acestor metode trebuie statornic înl?turate.[18]
   Dintre  alte  metode  este  de  re?inut  importan?a   folosirii   metodei
statistice, util? atât pentru procesul  de  elaborare  a  dreptului  cât  ?i
pentru cel de aplicare. De altfel, statistica judiciar? s-a conturat  ca  un
domeniu distinct al statisticii.
   Cât prive?te metoda experimental? – proprie ?tiin?elor naturii, men?ion?m
c? în domeniul  dreptului  uneori  în  domeniul  reglement?rii  cu  caracter
economic, când punându-se problema unei transform?ri de ansamblu,  la  scara
na?ional?, s-a recurs în prealabil la verificarea  noilor  m?suri  la  scar?
redus?, în câteva unit??i.



                                  Concluzii

      Pornind de la leg?tura indisolubil? între drept ?i stat, ceea ce  face
ca oamenii de ?tiin??, speciali?ti în teoria  dreptului,  s?  se  ocupe,  de
asemenea, de teoria  statului,  au  ap?rut  lucr?ri  teoretice  cu  caracter
monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului  ?i
dreptului, constituindu-se ?i o disciplin? distinct? de  teoria  general?  a
statului ?i dreptului.
      În  principiu,  ?tiin?a  juridic?  ar  fi  incomplet?,  iar   juristul
unilateral f?r? studierea statului, în  a?a  m?sur?  cele  dou?  fenomene  –
statul ?i dreptul, sunt legate unul  de  altul.  De  aceea  unele  concepte,
no?iuni, categorii legate  de  stat  se  analizeaz?  în  cadrul  disciplinei
Teoria general? a dreptului ?i statului. În orice  caz,  teoria  general?  a
dreptului ?i statului nu poate evita abordarea  unor  teme  privind  statul,
leg?tura sa cu  dreptul,   fiindc?  numai  astfel  va  putea  da  o  imagine
armonios închegat? ?i bine conturat? asupra dreptului.
      Revenind la cercetarea ?i  defini?ia  obiectului  teoriei  generale  a
dreptului ?i statului este de re?inut c? ea studiaz? dreptul  ?i  statul  în
ansamblu  în  generalitatea  ?i  integritatea  sa,   ordinea   juridic?   în
întregime.  Ea  formuleaz?  defini?ia  dreptului  ?i   statului,   celelalte
concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind  valabile  pentru  toate
?tiin?ele juridice, cum sunt, bun?oar?, categoriile de norm? juridic?  izvor
de drept, sistem de drept,  ordine  de  drept,  r?spundere  juridic?,  drept
subiectiv ?.a. De asemenea, ea formuleaz? o  serie  de  principii  generale,
valabile  pentru  toate  ?tiin?ele   juridice.   De   exemplu,   principiile
legalit??ii, suprema?iei legii, prezum?iei  de cunoa?tere  a  legii  (nimeni
nu se poate scuza de necunoa?terea legii) ?.a. Teoria general?  a  dreptului
?i statului studiaz?, de asemenea, metodologia  de  cercetare,  folosit?  de
?tiin?a dreptului.
      Ca disciplin? de înv???mânt teoria general? a  dreptului  ?i  statului
are ?i un caracter de introducere în studiul materiilor juridice.  Ea  poate
fi îns? ?i o disciplin?  conclusiv?,  de  sintez?,  dar  pentru  aceasta  ar
trebui studiat? în ultimii ani sau chiar  în  ultimul  an  de  studii,  dup?
însu?irea majorit??ii materiilor.

      Metodologia juridic? poate  s?  apar?  ca  o  ?tiin??  despre  ?tiin?a
dreptului care dezv?luie aspecte din cele mai importante ?i  pasionante  cum
ar fi: modul cum lucreaz? omul  de  ?tiin??,  dar  ?i  artizanul  dreptului,
regulile ?tiin?ei dreptului, caracterul s?u.
      Ca ?i în orice domeniu, cercetarea ?tiin?ific? juridic? se bazeaz?  pe
folosirea unei metodologii,  a  unui  ansamblu  de  metode  ?i  procedee  cu
ajutorul c?rora are  loc studierea dreptului în toat? complexitatea sa
      În  leg?tur?  cu  acest   fapt   men?ion?m   extinderea   cercet?rilor
interdisciplinare  cu  folosirea  evident?  ?i  a  unor   metode   complexe.
?tiin?ele juridice nu au fost nici ele scutite de  aceast?  orientare,  de?i
din p?cate, în acest domeniu s-a f?cut destul  de  pu?in  pentru  cercetarea
teoretic? a noilor metodologii ?i, ca o consecin?? fireasc? a acestei  st?ri
de lucruri, nici utilizarea  practic?  a  noilor  metode  nu  a  înregistrat
progresele necesare.
       O  bun?  cunoa?tere,  explicare  ?i  interpretare  a   dreptului   (a
fenomenului juridic) reclam? o  metodologie corespunz?toare în  baza  c?reia
s? se realizeze o în?elegere ?tiin?ific? a mecanismului ac?iunii  sociale  a
dreptului, a func?iilor lui,  a  esen?ei  con?inutului  ?i  formei  sale,  a
leg?turilor sale multiple cu societatea.

      Referindu-ne la principalele metode ale cercet?rii juridice  men?ion?m
în primul rând metoda logic?.

      În cercetarea  dreptului,  a  fenomenului  juridic  atât  de  complex,
Teoria dreptului, toate  ?tiin?ele  juridice  se  folosesc  de  categoriile,
ra?ionamentele logice. F?când  abstrac?ie  de  ceea  ce  nu  este  esen?ial,
întâmpl?tor în existen?a dreptului, teoria caut? s? dezv?luie,  folosindu-se
de metoda logic?, ceea ce este esen?ial,  caracteristic,  pentru  drept.  De
importan?a aplic?rii Logicii  în  cercetarea  fenomenului  juridic  vorbe?te
îns??i faptul c? s-a conturat ca o disciplin? aparte logica juridic?.
      În leg?tur? cu metoda  istoric?  ar?t?m  c?  potrivit  acestei  metode
?tiin?ele  juridice  cerceteaz?  dreptul  în  perspectiva  ?i  evolu?ia   sa
istoric?, de-a lungul diferitelor orânduiri sociale, ele analizeaz?  esen?a,
forma ?i func?iile dreptului raportate la etapa istoric? pe care o  str?bate
o  societate,  ?tiut  fiind  c?   institu?iile   juridice   poart?   pecetea
transform?rilor istorice ale poporului ?i ??rii respective.
      Apelând la istorie, dreptul î?i  afl?  condi?iile  ce-i  pot  descifra
ascenden?a. Astfel, plecând de la  datele  pe  care  le  ofer?  istoria,  în
cercetarea  marilor  institu?ii  juridice  ?tiin?a   dreptului,   constatând
vechimea lor, le urm?re?te evolu?ia, configura?ia, func?iile etc.
      O alt? metod?, ce poate fi amintit? în cadrul aceluia?i capitol,  este
metoda comparat?. Compararea sistemelor de drept  ale  diverselor  state,  a
tr?s?turilor ramurilor,  institu?iilor  ?i  normelor  acestora  s-a  dovedit
extrem de fructuoas? în  procesul  metodologic  de  studiere  a  fenomenului
juridic.
      Compara?ia ajut? esen?ial  la  construirea  tipologiilor  juridice  ?i
clasific?rilor, în procesul  de  legiferare.  Metoda  comparativ?  are,   de
asemenea,  o  importan??   major?,   ea   furnizând   informa?ii   pre?ioase
legiuitorului, în leg?tur? cu reglement?rile cuprinse  în  alte  sisteme  de
drept sau în documente juridice interna?ionale.  Prin  studiul  comparat  al
diferitelor institu?ii juridice na?ionale se desprind factorii se  determin?
atât tr?s?turile lor comune cât ?i cele  specifice  Importan?a  deosebit?  a
metodei comparate este dat? ?i de crearea unei ramuri distincte în  sistemul
?tiin?elor juridice dreptul comparat.
      Metoda sociologic?,  reprezint?  o  direc?ie  de  cercetare  cu  reale
foloase pentru cunoa?terea realit??ii juridice.
      Sociologia aduce o viziune nou? asupra dreptului – definindu-l  ca  un
fapt  social  –  ?i  încearc?  s?  resistematizeze  sursele   evolu?iei   ?i
influen?ei  dreptului  asupra  societ??ii,  oferind  ?tiin?elor  juridice  o
metod? ra?ional? de studiere a fenomenului  social.  Cercetarea  sociologic?
juridic? (metoda sociologic?) poate fi utilizat? de  legiuitor  pentru  a-?i
procura informa?ii în leg?tur? cu m?sura în care legea  este  respectat?  ?i
în ce propor?ie legea î?i g?se?te suport din  partea  sentimentului  juridic
comun.
   Necesitatea  introducerii   unor   metode   cantitative   în   cercetarea
?tiin?ific? juridic? ?i în practica dreptului a  izvorât  din  nevoia  de  a
conferi noi valen?e acestei cercet?ri,  în  strâns?  leg?tur?  cu  unit??ile
practice. Folosirea calculatoarelor  ajut?  deciziei,  aceast?  folosire  nu
îngusteaz? posibilit??ile de decizie, ci dimpotriv? le  optimizeaz?.  Timpul
economisit este folosit la fundamentarea temeinic? a  deciziei.  Informatica
juridic?  îmbun?t??e?te  procesul  decizional  prin  rapiditatea  efectu?rii
diferitelor opera?iuni.
   Ca o concluzie, dup? prezentarea succint? a metodelor  de  cercetare,  se
impune constatarea  c?  ele  nu  trebuie  în?elese  în  mod  izolat,  ci  în
interdependen?a  complementaritatea  lor.  Folosindu-le  astfel,  cercetarea
?tiin?ific? juridic?, atât cea fundamental?, preponderent teoretic?, cât  ?i
cea aplicativ? are garan?ia ob?inerii unor rezultate valoroase ?i utile.



                                Bibliografie


N. Popa. Teoria general? a dreptului. Bucure?ti, 1992.
G.Vrabie, S. Popescu. Teoria general? a dreptului. Ia?i, 1993.
I.  Ceterchi,  M.  Luburici.  Teoria  general?  a  statului  ?i   dreptului.
   Bucure?ti, 1983.
A. Gulipe. C voprosu o formirovanii metodologhii pravovoi nauchi.  Sovetscoe
   gosudarstvo i pravo. 1991, Nr. 4.
V. Cozlov. Problemî predmeta i metodologhia ob?cei teorii prava.  Leningrad,
1989
D. Ciobanu. Introducere în studiul dreptului. Bucure?ti, 1993.
I. Hum?. Introducere în studiul dreptului. Ia?i, 1993
Teoria general? a dreptului. (curs de lec?ii). N. Novgorod, 1993.
L.  Mamut.  Nauca  o  gosudarstve  i   prave:   neobhodimosti   radicalinogo
obnovlenia.// Filosofschie nauchi. 1989, Nr. 11



                               Planul lucr?rii


Introducere ……………………………………………………………………1
Obiectul de studiu ……………………………………………………………2
Metodele cercet?rii ?tiin?ifice a fenomenului juridic……………………….…6
      Considera?ii generale……………………………………………………6
No?iunea metodologiei juridice ……………………………………………….9
Metodologia cercet?rii ?tiin?ifice juridice ……………………………………11
           Metoda logic?.…………………………………………………..11
                Metoda istoric? ………………………………………………..  14
           Metoda comparativ?  …………………………………………...16
           Metoda sociologic?  ……………………………………………20
           Metoda cantitativ? ?i alte metode ..…………………………….25
Concluzii ……………………………………………………………………..28
Bibliografie …………………………………………………………………..32

-----------------------
1 I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria general? a statului ?i dreptului.
Bucure?ti, 1983, p. 8
2 M. Djuvara. Teoria general? a dreptului (enciclopedie juridic?). Editura
All, 1995
3 I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria general? a statului ?i dreptului.
Bucure?ti, 1967.
4 I. Ceterchi, I. Craiovan. Op. citat?, p. 10
5 I. Ceterchi, I. Craiovan. Op. citat?, p. 12.
[1] N. Popa. Lucr. citat?, p 14
[2] S. Popescu, D. Iliescu. Probleme actuale ale metodologiei juridice.
Bucure?ti, 1979.
[3] N. Popa, lucr. citat?, p. 15
[4] N. Popa, lucr. citat?, p. 15
[5] I. Ceterchi, I. Craiovan, lucr. citat?, p. 15
[6] N. Popa, lucr. citat?, p.21.
[7] N. Popa. Teoria general? a dreptului. Bucure?ti, 1992, p. 19
[8] R. David. Pravovîie sistemî sovremennosti. Moscova, 1988,
[9] V. Zl?tescu, I. Zl?tescu. Regulile metodei comparative în studiul
dreptului. Studii de drept românesc. 1, 1989.
[10] V. Zl?tescu, I. Zl?tescu. Lucr. citat?, p. 340.
[11] N. Popa. Lucr. citat?, p. 20
[12] N. Popa . teoria general? a dreptului. Bucure?ti, 1992.
[13] N. Popa. Lucr. citat?, p. 22
[14] N. Popa. Lucr. citat?, p. 24
[15] N. Popa. Lucr. citat?, p. 25
[16] A. Roth. Individ ?i societate. Bucure?ti, 1986.
[17] V. Hanga. Calculatorul în ajutorul deciziei. Studii de cercet?ri
juridice, Nr.1, 1989
[18] N. Popa. Lucr. citat?, p. 27

-----------------------
1. în condi?iile c este:





ńěîňđĺňü íŕ đĺôĺđŕňű ďîőîćčĺ íŕ "Introducere "